Etica publicităţii şi a comunicării profesionale

Etica publicităţii şi a comunicării profesionale

Eticile profesionale în media

Eticile profesionale în media

De 1 decembrie ma simt mai roman

Ce semnificatie are a ceasta zi de 1 decembrie pentru Romania? Am curajul sa cred ca aproape toata lumea stie ca 1 decembrie este “ziua Romaniei”. Dar cum s-a stabilit aceasta zi, de ce, cu ce prilej…nu mai sunt asa de sigur ca sunt tot ata de multi care cunosc aceste amanunte.  Cert este ca stim ca pe 1 decembrie, armata defileaza pe strazile marilor orase, etaland tehnica militara – pana in 2005-2006, depasita de mult – pe care unitatile militare ramase o au in dotare. Ziua in sine are o incarcatura emotionala enorma, asta daca ar fi sa vorbim in cazul adultilor de varsta a doua si a treia, in schimb pentru tineri e doar un motiv de bucurie ca nu vor merge la scoala, sau unii la serviciile lor. Voi incerca sa determin ce am simtit eu in cele 23 de zile de 1 decembrie traite. Sincer sa fiu, primele sase sau sapte zile nationale nu mi le prea amintesc sa fi avut vreo semnificatie deosebita pentru mine, cu exceptia ca sarbatoream ziua fratelui meu. Ca sa urmez cursul firesc si cronologic al faptelor,  cand eram in scoala, faceam ce fac toti elevii de 1 decembrie: ma bucuram de ziua libera. Prima data in viata mea cand am simtit emotii puternice in ziua de 1 decembrie, a fost in anul 1997, cand am participat la o parada militara la Alba Iulia. A fost un sentiment nou pentru mine, pe care nu il intelegeam prea bine la momentul respectiv. Abia cand am implinit varsta de 20 de ani am inteles ce fel de sentiment m-a incercase cu ani in urma. Eram incorporat in armata pentru satisfacerea stagiului militar. Dupa trei saptamani de la incorporare, in ziua depunerii juramantului fata de patrie, cand imnul national rasuna in boxele care impanzeau unitatea militara, m-a incercat acelasi sentiment ca la Alba Iulia. Nu vreau sa va povestesc o intamplare lacrimogena, dar in momentul in care canta imnul si noi defilam in fata multimii, am inteles ce inseamna patriotismul. In ziua de 1 decembrie 2005 am defilat prin cemtrul orasului Craiova, si desi erau -12 C, trupul imi lua foc, iar ochii imi lacrimau. De ce? Este o intrebare la care nu sunt inca sigur de raspuns, dar momentan cred ca a fost vorba de patriotism. Atunci, in respectivele momente, m-am gandit ca daca doar o simpla defilare prin fata a mii de oameni ma face sa ma simt asa, ma intreb oare cum s-au simtit cei care au luptat pentru independenta, pentru apararea si pentru integritatea tarii. Va las pe domniile voastre sa va imaginati. Astazi, stagiul militar nemaifiind obligatoriu, putini tineri mai sunt cei care pot intelege ce inseamna “patriotism”; un termen, un concept depsre care invatam doar pe bancile scolii. Romania este o tara cu multe probleme, cu oameni necajiti, cu batrani bolnavi si singuri, cu copii orfani si cu orasele pline de caini vagabonzi, dar sa nu uitam ca mai inainte de toate, este o TARA; o tara pentru care niste oameni si-au dat viata, o tara la care toti cei plecati la munca in strainatate, ravnesc, o tara in care atunci cand ne intoarcem din strainatate ne face sa ne simtim acasa. Si poate ziua in care simtim cel mai bine acest lucru este aceasta zi de 1 decembrie. Acum pe final imi amitesc un vers al unor baieti dintr-o trupa demult apusa, care instigau la fel ca si imnul national, dar mai pe intelesul tuturor: “Romania, trezeste-te!”… (Alexandru Penciuc)

O alta intamplare din Romania noastra draga

A fost odata ca niciodata, ca daca nu ar fi fost nu s-ar mai povesti, o tara numita Romania! In aceasta tara, pe langa multe altele, era si un oras, supranumit “Capitala Moldovei”, pe numele sau real, Iasi. In acest minunat orasel isi desfasurau cetatenii viata de zi cu zi: serviciu, familie, copii, taxe, impozite, amenzi si tot tacamul. Intr-o dupa-amiaza, s-a pornit o furtuna si a darmat cateva acoperisuri, a doborat cativa arbori, etc etc.

Dar nu despre asta vreau sa vorbesc….nu, nu! Ceea ce voiam eu sa reiterez este faptul ca intr-o zi imediat dupa furtuna despre care va vorbeam mai devreme….circulam cu masina pe undeva prin zona Spitalului Militar, indreptandu-ma spre str. Sararie. Sensul meu de mers era liber, in schimb, pe contrasens erau foarte multe masini care asteptau culoarea verde a semaforului mai nou instalat la intersectia cu Bld. Carol I.
La un moment dat, traictoria fireasca a directiei mele de mers era intrerupta de o mare creanga cazuta la pamant, cel mai probabil in urma furtunii care a avut loc cu doua zile mai devreme de respectivul moment in care ma aflam. Langa creanga cu pricina care bloca strada, un angajat al Politiei Comunitare, echipat regulamentar cu vesta reflectorizanta si cu cascheta alba….ca cica asa i s-a spul lui ca ii sade bine unui agent …pe strada. Opresc in dreptul lui, inainte de creanga, si il intreb respectuos, de ce nu elibereaza strada de obiectele care nu isi au locul firesc acolo, daca tot sta si o pazeste sa nu o fure nimeni… Agentul, foarte bulversat, imi raspunde cu o alta intrebare: “Dar de ce nu o feresti tu?”. Bineinteles ca in momentul ala am pus avariile la masina, am oprit in mijlocul strazii, am coborat din masina si am ferit “marul discordiei”. In timp ce efectuam toata aceasta activitate l-am mai intrebat inca o data de ce nu a binevoit sa o fereasca? Dumnealui, mi-a raspuns mandru si cu trufie ca “are cine sa o faca“. Cum solidaritatea Politiei este binecunoscuta….nu a intarziat sa apara si colegul agentului, care spre deosebire dfe primul, acesta a vorbit foarte respectuos, intreband ce s-a intamplat. I-m explicat calm, timp in care primul agent m-a intrebat daca mai vreau ceva…si i-am raspuns ca nu mai doresc nimic, atata timp cat nu a fost in stare sa fereasca o creanga din calea celor care ii platesc salariul. I-am urat o zi excelenta in continuare, la care dumnealui a replicat: “Eu nu-ti doresc la fel!”. Desi surpins i-am raspuns aproape instantaneu: “Pai da, caci tu esti nesimtit!”

Am urcat apoi in masina, lasandu-l sa se certe cu ceilalti participanti la trafic care au asisat la intreaga intamplare si care bineinteles au inceput sa-i adreseze tot felul de expresii verbale construite la repezeala, asta deoarece nu au putut tolera atitudinea unui organ de ordine in marea dezordine, comportament care se vrea a fi exemplar.

“Facts are sacred! Comments are free!“

Povestea unui IOM

Iom este numele unui personaj fictiv…De ce “IOM”??? Pai nici ION si nici OM,  rezultand astfel IOM. Am plecat de la numele de ION pentru ca acesta este cel mai des intilnit nume de pe mapamond, desigur fiind adecvat limbii corespunzatoare fiecarei tari: Ion, Jhon, Jean, Juan, Ivan, Janos, Ionty, etc. Inca nu stiu care e traducerea in chineza, dar nici relavanta nu are.

Iom s-a nascut asa cum se naste de obicei romanul: intr-o familie modesta care in schimb i-a oferit o educatie mai mult decat cum-se-cade. Poate a fost educat sa aiba mai mult bun simt decat merita majoritatea membrilor societatii din zilele noastre. Acesta a fost nevoit sa plece de mic de acasa, de langa parinti si nu pentru a isi descoperi destinul, ci pentru a studia. In mod implicit, departarea de parintii sai era destinul. In conceptia sa, Iom credea ca destinul si-l face omul cu mana lui, dar si cu ajutorul divin. Fiind printre straini, acesta a invatat ca nimenui nu-i pasa de el, cu exceptia parintilor. A fost o lectie dureroasa, dar eficace.

Incet, incet acesta a crescut si mai cu suisuri, mai cu coborisuri, a reusit sa termine o scoala, apoi inca una, ramanand totusi cu ceva restante, dupa care s-a angajat. Nu-si putea incape in piele de fericire cand a luat primul salariu.

Mai apoi a invatat ce inseamna coruptia, mita, jocul de interese, dat fiind faptul ca activa in campul muncii intr-o institutie de stat, scena a politicii. i-a dat de gandit, a stat si a cugetat, dupa care a ales sa nu se alature celor care incalcau Normele morale si civice cu care IOM fusese invatat. Atunci a descoperit pentru a doua oara in viata ca oamenii nu sunt solidari, ci doar prefacuti; solidaritatea este stimulata de obicei motive materiale, financiare, etc. Inca o data i s-a confirmat schimbul pe care el credea ca se bazeaza relatia sociala dintre oameni. Vechiu “troc” mai exista si astazi, numai ca produsele au fost inlocuite de interese.

Apoi Iom a plecat la catana, fiind sigur ca experienta avea sa fie unica si educativa. A avut dreptate doar intr-o singura privinta: unica. Educativa nu a fost. Apoi a vrut sa experimenteze strainatatea. Nu a stat mult timp pe ganduri si a plecat, sperand sa gaseasca acele paradisuri despre care vorbeau toti cei care aveau vreo ruda sau vreo cunostinta. Avea sa fie iar dezamagit de cele ce i se spusesera de catre altii. Cu toate astea, si-a incercat norocul. A stat o vreme, a vazut cum merg lucrurile si si-a dat seama ca indiferent de culoarea pielii sau limba vorbita…oamenii sunt indiferenti; televiziunile dau in fiecare zi acelasi stiri, schimbandu-se personajele sau uneori contextul. si-a mai dat seama ca pentru un trai decent iti trebuie scoala. Iar “scoala vietii” nu era destul.

S-a intors in orasul pe care el il numea “acasa”. Acolo, desi era acasa, se simtea singur. Cu exceptia unui bun prieten cu care se ajutase intotdeauna. Impins de la spate, si-a rezolvat restantele din campul educativ, dupa care a intrat la o facultate care el credea si spera sa il reprezinte. Asta desigur, cu ajutorul femeii de care se indragostise intre timp. Femeie care i-a deschis ochii si i-a aratat ca este doar un drumet pribeag fara casa, fara masa, care e obisnuit sa doarma putin si sa calatoreasca mult. Iom a inteles repede cum stateau lucrurile si s-a hotarat sa schimbe cate ceva.

Mai tarziu s-a apucat sa lucreze cu jumatate de norma pentru a putea lasa educatia pe planul secund, deoarece primul loc era deja ocupat de “Familie”. Un mediu pe care il cam uitase, cu care inca nu s-a adaptat de deplin. Iom, s-a schimbat cat timp a fost plecat, mediile in care s-a dezvoltat il facusera egoist. Dar asta e o alta poveste…schimbarile survenite…..modificarile psihologice, comportamentale, etc sunt alte povesti…sa revenim… Spuenam ca s-a angajat intr-o meserie pe care el o vedea ca pe cea mai reprezentativa pentru el. Facea totul cu pasiune, pana cand intr-o zi nu a putut gestiona timpul asa cum ar fi vrut si a esuat.

I sa acordat o a doua sansa….dar….stia ca nu se mai putea reintegra in respectivul colectiv, nu mai pleca cu aceleasi sanse si a preferat sa mai astepte…cel putin o perioada…pentru ca pana la urma se dezamagise si pe sine….nu numai pe apropiatii sai si pe ceilalti..si va mai astepta ….pana se va mai califica…sau pana va invata ca nu toate lucrurile ies in viata sa cum iti doresti sau cum le planifici. Exista prea multe variabile ca viata sa fie o operatie fixa, sau sa aiba un rezultat previzibil….Si IOM a invatat asta….sper

(dez)…informare

Traim intr-o lume care nu numai ca ne ocupa tot timpul (asa cum ii place lui Badea sa afirme), dar pe zi ce trece ne ingrozim tot mai mult. In urma cu cinci ani, daca ma intreba cineva care este televiziunea care prezinta cele mai tragice stiri, cu siguranta ca as fi raspuns ProTV, la ora 17:00. Probabil ca mai sunt multi si astazi care ar da acelasi raspuns. Acum cinci ani aveam usor impresia ca acesta televiziune pur si simplu cauta aceste materiale si cazuri tragice. In prezent parerea mi s-a schimbat si nu pentru ca a renuntat ProTV-ul sa mai dea acele materiale (care te tulbura, ca in fond suntem oameni si avem sentimente), ci pentru ca in ultima vreme vad tot mai frecvent pe majoritatea posturilor TV astfel de stiri care uimesc prin cruzimea faptelor relatate.

Ceea ce e si mai “dureros” este ca din cauza timpului scurt pe care-l au trusturile de presa la dispozitie pentru a se documenta in privinta unui subiect (stire, caz, etc.), apare fenomenul de dezinformare. Si am sa exemplific pentru argumentare: Cel mai recent caz este acela al actului sinucigas al unei batrane care s-a aruncat in gol cu tot cu nepotel.

“O bucureşteancă în vârstă de 52 de ani s-a aruncat ieri după-amiază, împreună cu nepoţelul ei în vârstă de un an şi jumătate, de la etajul 9 al blocului în care locuia. Potrivit Poliţiei Capitalei, tragedia a avut loc în jurul orei 15.30.” (deci mai putin de o ora si jumatate la dispozitia reporterilor pentru a se documenta)

“Martorii aflaţi la faţa locului au spus că femeia s-a legat împreună cu copilul de un cearceaf, dar căderea celor doi a fost amortizată de un gard metalic peste care era crescută vegetaţie. Două ambulanţe au ajuns imediat la faţa locului. Una a plecat cu băieţelul, încă în viaţă, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, dar copilul nu a mai putut fi salvat.

Medicii din a doua salvare au încercat aproape o jumătate de oră să o resusciteze pe Liliana Dunca, femeia care a decis să se sinucidă împreună cu nepotul său. Aceasta a murit în drum spre spital. Din primele cercetări ale criminaliştilor a reieşit faptul că este vorba despre o sinucidere, deoarece asupra femeii s-au găsit două bilete de adio.

<<Ce trăim este o tragedie, dar ceea ce se va întâmpla e mai dureros. Nu vreau să las copilul să fie bătaia voastră de joc. E mai bine aşa>>, a scris Liliana Dunca înainte să îşi ia nepotul şi să se aruce în gol. În cel ­ de-al doilea bilet, femeia scrisese şi diagnosticul micuţului. Se pare că acesta suferea de o afecţiune a urechilor.

Tatăl copilului a fost anunţat, iar acesta s-a dus direct la spital. Sinuciderea de ieri este al doilea caz de acest fel din Capitală. La începutul lunii ianuarie, o tânără şi-a luat în braţe copilul în vârstă de numai câteva luni (18 mai exact) şi s-a aruncat de la fereasta imobilului unde locuia.” Tocmai acel “se pare” tradeaza lipsa sigurantei, a certitudinii.

Pe un canal de televiziune (pe care il urmaream intamplator in timp ce schimbam posturile) si anume Kanal D, aud “Stire de ultima ora: O mama s-a aruncat in gol cu propriul copil in brate. Vom reveni cu mai multe informatii in grupajul de stiri de la ora…”. Apoi schimb canalul si vad pe un altul “O femeie s-a aruncat in gol cu copilul de numai 10 luni in brate”. Imi zic…”astia-s mai informati; am aflat varsta copilului”. Trec la un alt post TV de la care aflu ca de fapt copilul avea un an jumtate. A trebuit sa mai astept doua ore ca sa aflu de fapt de la Realitatea TV ca nu mama copilului s-a aruncat, ci bunica acestuia si copilul avea o varsta de 18 luni.

Asta este doar un caz, desigur sunt mult mai multe cazuri de acest gen, dar probabil ca nu se contrazic televiziunile intre ele si astfel trec neobservate. Spre exemplul sa luam cazul lui Dorin Popa, profesorul de la Jurnalism, despre care ziarele au scris ca a omorat un om pe trecerea de pietoni (cand de fapt usorul accident s-a produs in vecinatatea acesteia din vina pietonului, pieton care de fapt a murit din cauza unor batai aplicate de paznicii spitalului la care a fost internat ulterior, batai aplicate din cauza ca a spart un geam) si desigur lista ar putea continua.

Eu personal cred ca peste 70% din cazurile relatate sunt oarecum deformate sau cel putin incomplete. A judeca pe cineva, …este usor, dar sa te pui in pielea acelui cineva….este mai greu.

Motivele pentru care exista astfel de fenomene sunt multe…Traim intr-o lume care ne ingrozeste, mai ales cand ne gandim ca exista astfel de oameni langa noi, convetuim cu ei si indiferenta este maxima….Traim intr-o lume care nu numai ca ne ocupa tot timpul…

Sursa: www.Adevarul.ro

flacari stinse….vieti curmate

Toti detinutii sunt inchisi pe nedrept! Nimeni nu este vinovat! E o greseala a “sistemului”! Stim! Am auzit asta de prea multe ori! Cu toate astea (cu parere de rau) admit ca inchisoarea nu este o metoda de corectie asa cum ar trebui sa fie, ci mai degraba o alta dimensiune a lumii reale…a lumei reale periculoase! Odata ce a fost inchisa, o persoana, fie ca pe drept sau nu, deja reabilitarea este foarte dificila, ba chiar imposibila! in timpul in care a fost inchisa, respectiva persoana, in loc sa se corecteze, aceasta devine incorigibila, deoarece asta e sistemul. Nu prea am cum sa imi dau cu parerea deoarece (inca) nu am fost in situatia de fi privat de libertate.

Citeam mai devreme printr-un ziar ca un detinut isi doneaza un rinichi pentru o relatie de amicitie cu o femeie apropiata ca varsta. Ei bine ma gandesc ca respectivul detinut, ori recurge la o alta tactica de a ajunge intr-un pat de spital pentru catvea zile sa mai scape de “rutina”, ori chiar e disperat. Cazul are precedent daca e sa amintim jurnalista Diana Moldovan care a primit in urma cu sase ani un rinichi de la detinutul Dorel Vidican cu care s-a si casatorit ulterior. Incerc sa las ziarele si deschid televizorul. Neisnpirata actiune! De ce? Realitatea TV: Tanar din Dorohoi mort de foame si de sete intr-o inchisoare poloneza. Acuzat de furtul unui portofel al unui magistrat. Claudiu Crulic a murit in data de 18 ianuarie la Spitalul militar din Cracovia. Motivul oficial al mortii a fost ca suferea de pneumonie si de inflamare miocardica, dupa o lunga greva a foamei. Cazul lui Crulic a starnit reactii. „Asumarea raspunderii de catre Ministerul Afacerilot Externe, eventual prin demisia ministrului Adrian Cioroianu, ar trebui sa reprezinte un comportament absolut natural intr-o asemenea situatie“, a spus purtatorul de cuvant al PSD, Cristian Diaconescu. Se speculeaza momentul pentru alte jocuri politice, sau este o sincera compasiune? O intrebare la care nu voi putea raspunde.

Nu ma surprinde deloc, deoarece justitia nu “scartaie” doar in Romanaia. Traim intr-o etapa a lumii in care ar trebui sa nu ne mai surprinda mai nimic.

Dupa un summit – al carui rost putini l-au inteles – care a saracit Romania de 30 de milioane de euro (daca nu ma insel) si viata unei studente, desfasurari de trupe speciale, pirotehnici s.a. pentru un sac de gunoi, caini vagabonzi care sunt eliberati pe strazi – ca deh, mai marii au plecat – (…asta numai in Romania) ca numai asta am putut vedea la Tv, acum pe toate posturile sunt (dez)informat despre cum flacara olimpica a fost stinsa in Franta din cauza protestelor (stiristii au afirmat ca flacara olimpica nu a mai fost stinsa niciodata, dar eu stiu sigur ca s-a mai stins cel putin o data: La Jocurile Olimpice de la Montreal, in 1976, flacara olimpica s-a stins accidental, iar un membru al delegatiei a reaprins-o cu ajutorul unei brichete), tineri care mor in strainatate, fara alte “tulburari”.

“Se face prea mult caz in Romania. In polonia nu se vorbeste atat. Este un caz singular, suntem o tara fost comunista dar asta nu inseamna ca suntem comunisti in continuare. Eu cred ca este o modalitate de reclama a Romaniei in plan international” afirma un oficial polonez la ambasada romana de la Varsovia. Cert este ca un detinut care avea 72 de kg, nu a beneficiat nici de asistenta judiciara consulara, nici de asistenta medicala – asa cum ar fi trebuit – si a murit pentru ca oficialii “nu au avut chef” sa se deplaseze, ajungand la o greutate de 26 de kg, in momemntul decesului. Ma intreb ce se intampla daca un polonez ar fi murit intr-o inchisoare din Romania.

O intrebare la care chiar astept cateva variante de raspuns…Dar pana sa primim cu totii raspunsuri, un tanar (vinovat sau nu de furtul portofelului respectiv) a murit. Daca ar fi sa ma intrebi pe mine, a platit un pret mult prea mare chiar daca era sau nu vinovat. Dumnezeu sa ne aiba in paza pe toti!

(risc de) moarte la datoria altora

Toata lumea cunoaste acele masini galbene pe care le intalnim zi de zi pe strazile oraselor. Cei cu permise de conducere ii cunosc foarte bine pe soferii masinilor galbene, mai ales dupa modul de conducere “la tupeu” pe care il au. Nu stiu daca le trebuie un nume care sa-i reprezinte…dar “Taximetristi” nu e de ajuns (as zice eu).

Majoritatea dintre noi am vazut ce s-a intamplat la Constanta cu acea fata de 16 ani care a murit intr-un accident de masina in care a fost implicat taxiul in care se urcase. Fie ca il iei de pe strada sau ca faci comanda prin telefon, trebuie sa recunoastem ca nu stii cui ii incredintezi viata!

Nu de mult am urcat intr-un taxi. Cu sinceritate va spun ca am avut impresia ca se dezmembreaza. ca sa nu mai spun ca la curbe scartaia “din toate incheieturile”. Cu indulgenta am trecut peste aceste aspecte si am incercat sa le ignor in timp ce asteptam la semafor. Am inceput sa numar secundele in sens invers ca sa nu ma mai gandesc la starea tehnica a masinii, iar cand am ajuns cu numaratoarea la 24, am constatat ca soferuol taxiului si-a inceput linistit deplasarea. Am incremenit, m-am asigurat sa vad daca vine vreo masina, si am preferat sa tac, deoarece ma grabeam. Abia asteptam sa ajung la destinatie din doua motive: eram grabit si abia asteptam sa ies din riscul pe care mi l-am asumat in momentul in care m-am urcat in respectivul taxiu.

Dar la ce ma pot astepta cand Politia lasa oamenii sa moara pe strada (de dragul misiunii) -cazul de la Bucuresti, cu acea coloana oficiala Tariceanu -, cand o multime de “soferi” iau permisele asa cum stim cu totii, pietonii sunt mai putin educati in ceea ce tine de legislatia rutiera si tot asa…

Nu pot decat sa ma rog sa nu ajungem sa avem si noi criminali in serie la 16 ani, cum am vazut ca au alte tari, elevi care sa intre inarmati in scoli, intr-o lume in care focile sunt omorate in cel mai barbar stil fiind lovite in cap, fiind taiate inainte sa isi dea sufletul…trist, trist… Un motiv in plus sa ii ascultam pe acei hip-hop-eri care sunt atat de criticati de CNA. Pai uneori cred ca ei sunt singurii care spun lucrurilor pe nume. am auzit un spot publicitar in care se zicea ca daca dai spaga ca sa fii “rezolvat” mai repede sa suni la nu-stiu-ce numar de telefon si sa ii “torni”. Deci tot un fel de Turnatori, dar numai ca de data asta pe fata. Mda…Sa traim (bine)!

A murit George Pruteanu

“Internetul este ca un oras…este acolo un mosneag foarte istet. I se spune Google… E un Spirit.”

(George Pruteanu)

 

Profesorul George Pruteanu a murit in aceasta seara in urma unui infarct, anunta Realitatea TV. Avea 61 de ani. Nascut la 15 decembrie 1947 in Bucureşti, a fost profesor universitar, politician şi critic literar.  

George Pruteanu a studiat literatura la universităţile din Iaşi şi Bucureşti, obţinând ulterior un doctorat în filosofie. Începând cu anul 1972, el a scris articole şi eseuri pentru diverse reviste literare, ca de exemplu Convorbiri literare, Cronica, România literară, Contemporanul.

După Revoluţia din anul 1989, a continuat să lucreze ca jurnalist şi critic literar pentru reviste/ziare ca Expres, Evenimentul Zilei, Dilema. Între 1995 şi 1999, el a fost realizatorul unui program zilnic de 5 minute despre folosirea corectă a limbii române (“Doar o vorbă să-ţi mai spun”), care a fost prezentat mai întâi la Tele 7 ABC (1995), apoi la ProTV (1995-1996), iar ulterior, cu denumirea “Doar o vorbă săţ-i mai spun”, la TVR1 (1997-1999 şi din nou în 2006). Rubrică de cronică literară în Dilema. Rubrica Veto (publicistică pe teme cultural-politice) în Curentul.

În 1996 a fost ales ca senator de Constanţa al Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat în Senatul României, dar a demisionat în 1998. În 2000 a fost ales din nou, de această dată în Bistriţa-Năsăud ca membru al Partidului Social Democrat. În 2003, a demisionat din PSD şi s-a alăturat Partidului România Mare, candidând pentru Senat din partea Sucevei.

Pruteanu a introdus un proiect de lege în 1997, devenit cunoscut ca “Legea Pruteanu”, care cere ca toate textele publice (inclusiv reclamele) în limbi străine să conţină şi traducerea în română. Legea (500/2004) a fost adoptată de parlament şi promulgată de preşedintele Ion Iliescu în 2004, într-o variantă modificată, care nu conţine sancţiunile prevăzute în proiectul iniţial.

Pruteanu a fost de asemenea critic faţă de industria mediatică de divertisment din România, în special referitor la programele de calitate scăzută şi la manele, pe care el le-a numit “un gunoi”.

In ultimii ani a citit manuale de specialitate si si-a creat singur site-ul www.pruteanu.ro

Dumnezeu sa il odihneasca!

Sursa informatii biografice: www.wikipedia.org

În slujba cetăţeanului sau paria societăţii?!?

Pînă nu demult înjuram printre dinţi din cauza traficului congestionat în zonele centrale ale oraşului, trafic îngreunat mai ales de autoturismele parcate neregulamentar pe prima banda de circulaţie. Administraţia Publică Locală, împreună cu Serviciul Poliţiei Rutiere (însoţiţi de Poliţia Comunitară) au dispus ridicarea tuturor autovehiculelor staţionate neregulamentar. În primă instanţă, sincer, m-am bucurat. Bucuria nu a ţinut prea mult însă. De fapt a ţinut pînă în momentul în care am văzut o platformă autoutilitară aparţinînd DSP-ului care transporta maşina unui bun prieten. M-am gîndit apoi că fiecare răspunde pentru riscurile pe care şi le asumă. Apoi am constat ca, deşi se eliberaseră benzile de circulaţie, traficul era în continuare greoi în anumite intervale orare. De ce? Deoarece nu se respectă în totalitate timpii semafoarelor si mai toţi trecem pe „galben”, ramînînd apoi blocaţi în intersecţie.

Nu nervii (provocaţi din cauza faptului că aştept la semafor deşi acesta indică verde) sunt problema. Deranjantă a fost situaţia cînd am fost amendat contravenţional deoarece am oprit în loc nepermis; deci nu staţionat, oprit (oprire = de durata mai mica sau egală cu 5 minute). Am aplicat mental aceeaşi teorie: fiecare răspunde şi îşi asumă greşelile. Apoi am fost „deranjat” ca pieton, cînd traiectoria mi-a fost obstrucţionată de un autoturism care era parcat (neregulamentar, evident) pe trotuar. Şoferul respectivului autoturism tocmai îsi efectua manevra de mers înapoi, fără a se asigura. Ei bine, după ce l-am apostrofat că nu foloseşte oglinzile retrovizoare din dotarea maşinii, acesta a coborît întărtat de dojana primită şi cu un comportament agresiv şi atitudine recalcitrantă se chinuia să-mi aplice o lecţie de cultură civică din capitolul „Cum să ocolim maşinile conduse de şoferi neatenţi care circulă pe trotuarul destinat accesului pietonal”. L-am fotografiat alături de maşina sa (nu ca să-mi rămînă în amintire ca profesorul ambulant), iar cîteva ore mai tîrziu mă adresat Organelor de competenţa cărora era incidentul, respectiv Poliţia. După două zile, respectivul şi-a cerut scuze, eu renunţînd la plîngerea depusă. Am sperat ca şoferul neatent să fi înţeles ceva din toată întîmplarea cu pricina, dar departe de el acest lucru. Am constat asta cînd am ieşit împreună pe uşa Poliţiei. Mă rog,… a fost o perioadă în care rolurile jucate în viaţa de zi cu zi au alternat; de la contravenient la parte vătămată si invers. De ce invers?  

Astăzi chiar am oprit în spatele unui TAXI care era staţionat de asemenea pe prima bandă de circulaţie. Am oprit în faţa unei instituţii care avea cîteva locuri de parcare, dar acestea erau ocupate abuziv de către alţi conducători de autovehicule vopsite în galben. Nu am apucat să opresc motorul că a venit un angajat al Poliţiei Comunitare, care fără a se recomanda sau introduce, mi-a ordonat efectiv sa mut maşina pe motiv ca (ATENŢIE) am ocupat locurile taximetriştilor. Nu-mi venea a crede ce auzeam. Am încercat să motivez că nu stau decît două minute, dar acesta era hotărît să nu se lase înduplecat. În momentul următor m-am bucurat că un taxi a plecat eliberînd un loc de parcare. Nu am stat mult timp pe gînduri şi am parcat pe respectivul loc proaspăt eliberat, lăsînd agentul comunitar să-şi continue „poezia”. Sa nu credeţi că sunt lipsit de bun-simţ lăsîndu-l să vorbească singur pe agent; NU, doar am parcat din raţiuni instinctive, sperînd să nu-l ocupe altcineva. Probabil acest lucru l-a înfuriat la culme pe pelticul agent care m-a legitimat ulterior pe motiv că i-am adresat semne obscene. L-am întrebat dacă cunoaşte însemnătatea expresiei respective, iar acesta a adăugat acuzaţiilor şi „jigniri verbale”. În fine i-am dat cartea de identitate, după care am refuzat să-i semnez procesul-verbal pe care l-a scris (surprinzător, nu?), plecînd enervat oarecum că am fost „victimă” a lipsei locurilor de parcare. Am fost nevoit să încalc oarecum legea, bazîndu-mă pe concepţia de turmă şi anume „dacă ăla e parcat neregulamentar, eu de ce nu aş parca la fel?”.

Ei bine, nu asta mă îngrijorează, ci faptul că majoritatea instituţiilor nu oferă locuri de parcare clienţilor (aşa cum se cere în străinătate), Poliţia face exces de zel în astfel de cazuri, cazuri neînsemnate de altfel, în loc să se preocupe de cei care conduc noaptea fără a avea farurile aprinse (doar pentru simplu fapt că exista iluminat public), nu fac nimic pentru a strînge de pe stradă toate acele maşini care te obliga să opreşti aerul condiţionat cînd aştepţi la semafor în spatele lor (din cauza noxelor), sau acele maşini de care ţi-e frică să nu le sară vreo roată cînd treci pe lîngă ele, etc.           

Poliţia…mai ales rutieră…de ce stau cu aparatele radar închise şi le deschid la 300 de m inainte de ieşirea din localitate cînd evident apeşi acceleraţia, de ce stau la pîndă în cele mai penibile locuri??? Aaa…, ştiu: sunt ÎN SLUJBA CETĂŢEANULUI. Multă muu..hîc…multă căldură! Să traiţi (bine)!

Luna “taierilor”….(nu a mieilor, ci a microfoanelor)

“Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) este autoritatea publică autonomă, aflată sub control parlamentar, care reglementează activitatea radiodifuzorilor. CNA eliberează licenţe audiovizuale, autorizaţii de retransmisie şi decizii de autorizare audiovizuală. Misiunea instituţiei este de a asigura un climat bazat pe libera exprimare şi responsabilitatea faţă de public în domeniul audiovizualului” (sursa: www.CNA.ro) Cam asta se vrea a fi aceasta institutie.

Desi uneori ma amuza “corecturile” pe care le fac si “greselile” posturilor radio-tv pe care le semnalizeaza aceasta institutie. Spre exemplu substantivizarea, generalizarea unui substantiv propriu (de genul Basestii, Popestii) este considerata greseala. Cu toate astea macar la un lucru bun s-au mai gandit si ei: CNA a decis să trimită radiodifuzorilor recomandarea de a nu transforma ştirile şi dezbaterile în emisiuni electorale şi să respecte articolele din Codul audiovizual referitoare la dreptul la propria imagine şi asigurarea imparţialităţii, echilibrului şi favorizarea liberei formări a opiniilor, deoarece in ultima perioada, s-a constat ca, unele posturi de televiziune şi de radio realizează emisiuni cu politicieni care şi-au anunţat intenţia de a candida la alegerile locale. 

 Emisiunea “Nora pentru mama” de pe postul de televiziune Kanal D, este cea mai reclamată emisiune (din cauza limbajului dar si pentru faptul că nu este corect modul în care concurenţii sunt eliminaţi din casă. ), fiind urmată de “În gura presei” şi “Sinteza Zilei”, ambele de la Antena 3. In alt plan (de la politica trecem la vedetele “autohtone”), m-a amuzat destul de mult cand l-am vazut pe Maruta (prezentatorul emisiunii Happy Hour – ProTv) intrerupand-o din interpretare pe cantareata Silvia Dumitrescu, spre supararea acesteia. “Vedeta”, i-a spus lui Maruta ca este “obraznic cu invitatii”. Nu prea stiu cum poti fi obraznic atata timp cat invitatul nu respecta desfasuratorul emisiunii, in care era trecut un timp de 3 minute, ca fiind alocat Silviei Dumitrescu, aceasta din urma cantand aproape 6 minute (o chinuia talentul?!? ). Si Cornelia Catanga s-a suparat pe Andreea Marin la “Surprize, surprize”, pentru ca momentul ei artistic a fost anulat de calupul publicitar.

Marean (cu “e”) Vanghelie a fost “taiat” de catre moderatorul stirilor de la Antena 3 in timp ce acestia purtau o conversatie telefonica, fara ca primul sa poata replica. Probabil a “taia” pe cineva a devenit un fel de practica in mass media de astazi, daca ar fi sa evocam cazul primarului Pandele (Voluntari), care in urma “taierii” microfonului de catre Mihai Tatulici(Realitatea Tv), a declarat greva foamei impreuna cu 17 consilieri locali (plus 250 de protestatari care se adunasera in fata Primariei Voluntari).

La ce ne mai putem astepta in viitor de la o lume nebuna, nebuna, nebuna…. Astazi am mai auzit o “stire” care defavorizeaza imaginea Romaniei in plan international: “Patru romani au violat doi indieni la Roma”. Am inteles ca in prima noapte a Pastelui catolic, romanii au sechestrat doi indieni, i-au batut, i-au curentat si au intretinut in cele din urma relatii sexuale.  Agresorii au fost prinsi la scurt timp de catre carabinieri si au fost acuzati de (ATENTIE): sechestrare de persoane, vatamare corporala grava, viol in grup si furt de energie electrica (sursa: www.roma-citta.it ). O fi din cauza Globarizarii (despre care se tot vorbeste in ultimul timp), sau au facut schimb de experienta culturala…  Vorba celor de la “Parazitii”: “Daca voi nu ma vrei, eu va vreau/ Deci va violez…”

Efectele incalzirii globale sau doar greseli?

Nu credeam ca voi simti vreodata nevoia de a vorbi despre cum este prezentat un acelasi subiect de catre doua institutii de presa diferite. Astfel, cel mai elocvent exemplu ar fi acel reportaj pe care l-ati putut vedea aseara la televiziunile Antena 1 si ProTv si anume “moarte dintr-un pumn”. Prima televiziune (Antena 1) relatau ca “tanarul de 17 ani este cercetat penal in stare de libertate pentru acuzatia de <<lovitura cauzatoare de moarte, dar politistii nu exclud varianta de legitima aparare>>”. Este vorba despre o persoana de 140 de kilograme care a incercat sa fure un ATV pilotat de respectivul tanar de 17 ani care a aplicat un pumn agresorului in intentia de a se apara. Schimb postul de televiziune si dupa cum ma asteptam, pe ProTv aceeasi stire, ba chiar acelasi titlu:”moarte dintr-un pumn” sau ma rog…ceva de genu’. Cert este ca de pe postul Tv a lui Sarbu am putut afla ca medicii legisti, au concluzionat ca “agresorul “, care era presupus membru al “Clanului Sportivilor” in varsta de 30 de ani a suferit un infarct in urma caruia i-a survenit moartea. D-zeu sa-l ierte!

Ceea ce vrea sa spun e ca am incercat sa clarific respectiva stire si am intrat pe site-urile repectivelor posturi Tv. concluzia: pe Antena 1 nu era nici o stire despre suspecta moarte, iar pe site-ul ProTv se repeta ceea ce deja se difuzase pe TV.

Nu vreau sa promovez vreo televiziune sau ceva de genul asta. Departe de mine aceasta idee, dar ca sa va conving, am sa va dau si alte exemple: in 29.02.’08 ProSPORT titra “EXCLUSIV/ Burdujan ii cere sccuze lui Rednic”. In aceasi zi, Gazeta Sporturilor afisa un titlul de genul “Nu am de ce sa-i cer scuze domnului Rednic”. Pai cititorul de mine ce sa mai inteleaga? Publicatiile sportive se contraziceau reciproc. (fig. 1) Si daca tot am vorbit de sport, a fost un caz in care LPF anunta rezultatele pe site-ul lpf.ro inainte de meci. Cat de bizar poate fi asta?!? eh…poate vreo greseala de “timeset” (fig. 2) la terminalul de pe care s-a updatat site-ul, dar nu e problema mea, nu?!?

Apoape nimic nu ma mai mira, mai ales cand cercetatorii sustin ca din cauza incalzirii globale, animalele au un comportament mai ….deosebit (ciudat) decat de obicei (fig. 3). Deci omul e si el tot un “animal” ce-i drept superior, dar intre noi fiind vorba, ma tot intreb daca mai este valabila partea cu superior…cel putin in cazul unora. Nu sunt eu in masura sa judec nici o institutie sau persoana; categoric nu, dar am tot dreptul si datoria morala de a semnala greselile care se perpetua in vazul tuturor. Sa auzim de bine!

Ce nu se face, dar se face? (in presa)

Am observat cum incet, incet in ultima perioada, blogurile (aproape ca) devin o parte “inerenta” a mass media on-line intr-un mod mai neoficial sa-i spunem. Totodata, se poate constata cu usurinta cum oamenii se ascund in anonimat cand au ceva de spus sau se semneaza “fugitiv”. Nu identitatea este problema, ci confuziile care se creaza astfel, inversunarea unora de a descoperi cine e autorul “scriiturii” respective, si mai ales greselile din presa (tiparita si audio-vizuala), care se repeta (din pacate) si pe Internet. Astfel, cred ca e bine nu numai pentru “jurnalisti”, dar si pentru ceilalti sa aiba cunostinta despre aceste greseli de care am vorbit mai devreme.

“În gazetărie, la fel ca în oricare altă meserie, există o serie de legi. Unele scrise, altele nescrise. O parte dintre acestea se referă la ceea ce trebuie să faci – şi cum să faci – pentru ca produsul jurnalistic să iasă cît mai bine. Figurează aici o mulţime de dimensiuni, de la topica şi stilistica frazei pînă la paginare.

O altă parte dintre regulile ziaristicii vizează ceea ce nu se face. Nu se face nu pentru că aşa a zis vreun guru al domeniului, ci pentru că încalcă legile bunului simţ, ale bunului gust, ale logicii, ale limbii, ale onestităţii etc. – şi, nu în ultimul rînd, aduce prejudicii semnatarului şi publicaţiei, declasîndu-i. Mai devreme sau mai tîrziu. Publicul poate fi păcălit, prostit, manipulat o vreme, dar pînă la urmă se prinde.

Poze refolosite, declaraţii despre declaraţii

La 18 ani după cîştigarea libertăţii totale, presa românească face în continuare ceea ce nu se face, cu o frenezie ameţitoare.
Nu se face să pui pe prima pagină o fotografie (mare) de arhivă, fără măcar să menţionezi că nu este una de actualitate. Nici un ziar cît de cît serios, din lume, nu face aşa ceva. E penibil. Există două explicaţii pentru un astfel de demers: fie publicaţia pur şi simplu nu are o poză de prima pagină, fie încearcă să inducă o idee. Exemplu: Cotidianul din 25 februarie a.c. arunca à la une o imagine în care Tăriceanu zîmbeşte către Iliescu, Hrebenciuc şi Voiculescu. Imaginea vrea să slujească ideea că „Tăriceanu îşi pregăteşte o debarcare anticipată“ (articolul principal, bazat pe „surse“). În cel mai rău caz, pe o fotografie mare la zi (precizînd şi împrejurarea în care a fost făcută) s-ar fi putut monta în medalion imaginea de arhivă, cu un comentariu de genul „X şi Y, pe vremea cînd…“
Nu se face să re-re-re-foloseşti aceeaşi poză-bust cu un VIP. Dacă intraţi pe arhiva electronică a unui ziar, căutaţi un nume – din orice domeniu – şi vă uitaţi la imaginile însoţitoare, de regulă o să vă pufnească rîsul.
Nu se face să umpli rubricile de sport ale televiziunilor cu declaraţii despre declaraţii. Din totalul minutelor „de sport“ ale tuturor televiziunilor din România, imaginile cu secvenţe sportive acoperă sub 1%. În schimb, ştim ce gîndeşte Gigi inclusiv despre frizura lui Mitică, şi reciproc.
Nu se face să pui întrebări telefonate, ale căror răspunsuri formale, politicoase sau vagi să le transformi în „ştiri“. De nenumărate ori am văzut titluri de genul „Piţurcă vrea să devină vedetă rock!“. Ei, nu zău!? Reportajul te lămureşte: la o discuţie mai relaxată cu ziariştii, omul e întrebat: „Dacă vă lăsaţi de antrenorat, v-ar tenta să deveniţi vedetă rock?“. Ce să zică? Zice zîmbind: „De ce nu?“. Acest „De ce nu?“ devine „ştire-bombă“!

Ştiri inventate, autoştiri, non-ştiri

Nu se face, dacă te dai analist, să nu revii niciodată asupra a ceea ce ai afirmat acum 1, 2, 5, 15 ani. Dacă veţi căuta la întîmplare prin colecţiile publicaţiilor, veţi descoperi că majoritatea previziunilor previzionarilor nu doar că nu s-au adeverit, dar s-a întîmplat exact pe dos. Ceea ce nu îi împiedică să facă mai departe prorociri.

Nu se face, nici măcar pentru un tabloid, să publici ştiri 100% inventate. OK, poţi porni de la o fărîmă de adevăr şi s-o „extrapolezi“, se face asta în toată lumea, dar trebuie să existe măcar un capăt de aţă real.

Nu se face să publici „autoştiri“ de genul „vedeta X şi-a cumpărat chiloţi cu buline“, numai pentru că X personal te-a căutat să-ţi spună că şi-a luat aşa ceva. A!, dacă aflai cu mijloace proprii, mai treacă-meargă… Fireşte, pentru publicul interesat de chiloţi.

Nu se face să publici non-ştiri (ba chiar non-anchete sau non-reportaje) în care se „relatează“ că nu ştiu ce (presupus) VIP „s-a gîndit să“ ori „ar cam vrea să“ sau „nu i-ar displăcea să“. Cum jurnalistul nu poate fi în capul VIP-ului, să-i citească gîndurile, ori e o invenţie 100%, ori VIP-ul i-a declarat ce-i dă prin minte, lucru care, atunci, trebuie precizat, întru minimă credibilitate. Genul acesta de „articole“ este extrem de răspîndit pentru că nu presupune nimic: nici vreo documentare, nici vreo legătură cu VIP-ul, nici riscul unui proces (n-ai afirmat că a făcut ceva, ci doar că i-ar plăcea), nici nimic. Se face din nimic şi e nimic.

Nu se face să te dai paparazzo şi să publici un reportaj cu camera ascunsă în care o vedetă e „surprinsă“ în timp ce-şi cumpăra o băutură răcoritoare de la o benzinărie (cazul e real)! Sau în timp ce se afla în pat cu partenerul ei (caz de asemenea real, cum probabil vă amintiţi)! Pe cînd o anchetă senzaţională despre cumpăratul cartofilor?

Aspectul fizic şi numele

În emisiunea sa din 25 februarie, Mircea Badea a prezentat la mişto cartea Despre seducţie a lui Gabriel Liiceanu (pe care o prietenă i-o făcuse cadou – fără îndoială tot la mişto…) Profitînd de faptul că pe copertă se află o fotografie a filozofului, Badea a comentat: „A scris despre seducţie cu faţa asta!?“. Nicăieri în lume nu e acceptabil să comentezi public aspectul fizic al cuiva – cu o singură excepţie: dacă respectivul face caz de acesta! Cum ar suna ca un cronicar muzical să se minuneze: „Aznavour cîntă despre iubire cu moaca aia!?“. Motivul de bun-simţ pentru care nu „te iei“ de fizicul cuiva este simplu: pentru că nu depinde de el. Spre deosebire de felul în care se îmbracă, de pildă – ăsta, da, poate fi oricînd ţinta ironiilor.

Din aceeaşi raţiune, este penibil să faci glume pe seama numelui unui om. Dar presa românească e moartă după calambururi de genul „Mona Muscă nu mai bîzîie“. O altă practică jenantă este ascunderea drepturilor la replică (atunci cînd măcar se publică!) într-un colţişor de pagină sub genericul eufemistic „Precizare“. De regulă nu este vorba despre o precizare, ci despre demontarea a ceea ce împricinatul afirmă că este o minciună. Asta în condiţiile în care oricum funcţionează un mecanism cinic: nu oricine citeşte minciuna ajunge să citească „precizarea“.

Şi mai e ceva care nu se face: nu se face ca marţi, 26 februarie 2008, pe prima pagină a ziarelor să nu troneze faptul că Andrei Filimon (despre care probabil că n-aţi auzit vreodată) l-a bătut la tenis de masă pe campionul mondial din 2007, chinezul Wang Liqin! Mai mult, în Gazeta Sporturilor, informaţia era plasată la sfîrşitul unei ştiri intitulate „Înfrîngeri pe linie“ şi suna aşa: „Şi băieţii au fost învinşi ieri de China cu 1-3 şi vor evolua azi în compania Italiei. Singurul punct al României a fost adus de Andrei Filimon“! Nu e de mirare că, pe forum, un cititor scria nervos: „o victorie, ziaristilor, dar la cine! halal comentariu, sunteti ziar cu profil sportiv!“…

Lista e mult mai lungă. Mă opresc aici, nu însă înainte de a mă întreba: ce ziare ori reviste străine citesc oamenii ăştia? La ce televiziuni se uită? Unde în lumea asta au văzut ei ca un jurnal TV să dea ştiri despre accidente rutiere curente, despre vecini care se ceartă, despre schiorii amatori care schiază amator sau despre elevii care au copiat la şcoală!?

Nu văd decît un singur răspuns posibil: nu citesc nimic şi nu se uită la nimic.”

Sursa: Dilema Veche

Dar nimic nu ma mira intr-o tara in care analfabetii sunt refuzati ca donatori de sange, bibliotecarii danseaza lasciv in institutiile care se vor a fi educationale, ca sa nu mai spun de elevii care tot mai des apar pe site-ul youtube in filmulete in care se dezbraca prin clase in timpul orelor de curs asu in pauzele dintre acestea, profesoare care noaptea practica streapteas si asa mai departe…

sport, suporteri, huliganeala…

Poate e prea mult spus “SPORT” si ar trebui sa ma rezum doar la fotbal! Alaltaseara a fost meciul Rapid-Steaua. De la inceputul acestui derby s-au putut observa greselile de arbitraj peste care s-a trecut cu mare usurinta, chiar si de catre comentatori care pana la urma sunt “mici formatori de opinie” ca sa-i numesc asa. Am recurs la aceasta constructie verbala deoarece multi dintre cei care urmaresc astfel de intalniri sportive nu uimesc (de ce sa nu o spunem pe bune) prin inteligenta. Astfel, pe baza comentarii acestor intalniri (unii) trag concluzii (deja implementate). Nu spun ca au gresit neaparat, dar pana si un om mediocru ar fi putut detecta cu usurinta tensiunea meciului.

Un alt “personaj” important la aceasta intalnire sportiva a fost si Alexandru Deaconu, arbitrul central al derby-ului respectiv. Probabil, daca nu ar fi existat acele erori de arbitraj (despre care vorbeam ceva mai devreme), nici suporterii nu ar fi fost atat de enervati incat sa arunce cu tot felul de obiecte in teren. Bineinteles, acesta este punctul meu de vedere. Pe parcursul acestei zile, prin mai toate locurile publice (si intre noi fie vorba, pe aproape toate posturile radio-tv) nu puteai auzi decat discutii si supozitii in ceea ce tine de meciul Rapid-Steaua. Unii sustineau sus si tare ca ar fost mana lui G. Becali (rima a fost involuntar creata ). Altii il criticau pe Alexandru Deaconu pentru ca a oprit meciul. Ei bine, in tur, cand s-a aruncat cu un surub din tribuna in capul unui jucator rapidist, (tot Deaconu era arbitrul central) acesta nu a oprit meciul, iar toata lumea l-a “condamnat” pentru decizia sa, (si s-a mediatizat scandalul), majoritatea sustinand ca ar fi trebuit sa-l intrerupa. De data aceasta, trecut fiind deja printr-o situatie aproximativ similara, eu consider ca decizia sa a fost luata in consecinta pentru a evita un nou scandal. Daca a gresit prima data, de ce ar fi fost nevoie sa mai repete aceeasi greseala?!?! Desigur este doar parera mea. Pana la urma nu ma intereseaza cine castiga, dar dat fiind faptul ca orice urma de fair play a disparut din fotbalul autohton, acesta din urma a ajuns mai mult o afacere, o industrie (una nu prea curata din pacate), in loc de a fi un SPORT asa cum ar fi trebuit. Spun asta deoarece i-am vazut pe unii jucatori rapidisti care efectiv l-au agresat pe arbitru. Nu sunt de parere ca ei sunt cei care trebuie sa isi faca dreptate. Normal, au dreptul sa o ceara (dreptatea), dar deciziile le iau cei competenti.

Daca e sa fi fost eu in locul lui Deaconu, cu siguranta ca asi fi luat aceeasi decizie de intrerupere a meciului, mai ales ca s-a anuntat in prealabil ca daca se mai arunca cu ceva, intalnirea “sportiva” va fi intrerupta. Nici suporterii nu au fost corecti, nici jucatorii, nici arbitrii, nici observatorii de la LPF sau FRF, nici patronii cluburilor sportive care fac tot felul de afirmatii “in gluma”…. si astfel nu ii pot invinui pe cei care cred ca la mijloc a fost o “afacere necurata” in loc sa creada ca a fost aplicat regulamentul. Dar deh… la politica si la fotbal se pricepe toata lumea…Sa traim (bine)!

minuni sau grave erori umane?

O intrebare la care inca nu ma incumet sa raspund. Tot mai mult, in ultima perioada se vorbeste despre Romania ca despre o tara plina de boli contagioase (nu ca nu ar fi asa daca ar fi sa vorbim despre coruptie, jocurile de interese, s.a.). In acelasi interval orar ca in fiecare zi de altfel (dimineata intre 7:30 si 8:30), ma gandeam la cercetatorii scotieni care exeprimenteaza mutatia genetica la gaina introducand o gena umana dorindu-se a avea ca rezultat producere de oua cu efect medicamentos pentru bolile incurabile. Asta bineinteles, fara a produce neplaceri gainilor (daca ar fi sa citez din articolul original). In urma unor modificari genetice, gainile vor produce oua care contin gene umane, cercetatorii scotieni de la Institutul Roslin, de linga Edinburgh,  reusind sa insereze anumite gene umane in ouale de gaina, gene care produc un special tip de proteine, bogate in substante care pot lupta cu cancerul, precum si cu alte boli.

Am mai auzit (tot astazi dimineata abia) si despre vacile care produc “natural” lapte degresat. Un grup de cercetatori din Noua Zeelanda, prin descoperierea unei gene noi, sunt pe cale sa faca vacile sa produca laptele direct degresat. Totusi, mai trebuie sa asteptam o perioada, pentru ca prima cireada de vaci destinata comertului care produce in mod natural lapte degresat este estimat ca va aparea in 2011.

De la gaini cu oua-medicament, la vaci cu lapte degresat, iar de la acestea am sa trec la oile “verzi” de langa Constanta.  Initial, animalele au fost diagnosticate in urma cu ceva timp cu dermatita alergica si ca s-au incercat mai multe tratamente pentru insanatosirea oilor. Propietarul acestora spune ca s-au folosit chiar si tratamente mai “empirice”, albastru de metilen si zeama din vita de vie si nu s-a reusit inlaturarea bolii. Oile au fost tratate cu piatra vanata si desi doar cateva erau bolnave s-au inverzit toate animalele. Acum ma intreb ce culoare vor alege copii de gradinita (pt colorarea oilor) care vor vedea pentru prima data in viata lor oile verzi din satul constantean?!!?

Si ca sa nu ne indepartam prea mult de “protagonistele” verzi, am sa mai amintesc in final si despre oaia “nemteasca” care  a  fost implicata  intr-o “cursa infernala” (daca e sa citez sursa)  cu politistii si cainii (bine antrenati) ai acestora din localitatea germana Guester. Oaia a sarit peste obstacolele puse de politisti, alergand cu o viteza de 48 de km/h. Ofiterii au reusit sa o prinda abia dupa ce aceasta a ajuns pe o pajiste, unde s-a oprit sa pasca.

Sunt oarecum mai linistit  ca mai exista si altii care au ciudateniile lor in ceea ce tine de animale, astfel Romania iesind din prima linie a discutiilor; fie chiar si pentru cateva secunde, minute, ore….

exercitiul adevarului

        Ma gandeam mai devreme la cei doi carcotasi pe care ii ascult in drum spre serviciu in fiecare dimineata, dar si la Elena Basescu (pe care din acest moment ii vom spune E.B.). Ascultam la un anume post de radio despre limba “baseneza”, cunoscute fiind acele greseli facute de E.B. in discursurile publice, greseli evocate si ras-evocate de media. Ulterior, am auzit involuntar vorbindu-se pe strada despre (ai ghicit) greselile de exprimare comise de aceasta din urma. Am crezut initial ca de vina e mass media actuala, dar apoi mi-am amintit ca presedintele acestei tari este un inventator de cuvinte (daca ar fi sa folosesc termenul exact al unui profesor de-al meu). Unele dintre acele cuvinte, poate nu au fost neaparat “inventate” de Traian Basescu, dar cu siguranta el a fost primul care le-a rostit intr-un discurs public. Cu siguranta el a fost primul care a rostit si cuvinte care pot constitui calomnia intr-un cadru public. Dar sa nu intram in detalii, desi filosofia (cu “s”) este construita din detalii (by tonysss) si sa revenim la E.B. Ajung acasa si deschid televizorul. Pe primul post se difuza un talk-show despre locuinta alocata E.B. (2001) . Ascult putin si apoi schimb canalul de televiziune. Ei bine, un alt talk-show despre E.B. A. Videanu aseara a declarat ca “…pe baza informatiilor primare pe care le am, aceasta E.B. este o batranica care avea nevoie de o locuinta.” In aceasta seara, s-a dovedit ca aceasta E.B.avea 29 de ani in 2001. Cel putin de data asta era evocata si deontologia. Am putut observa in ultima perioada ca tot mai mult se vorbeste despre deontologie, dar avand in vedere termenii folositi de presedinte fie in discurs public, fie in comunicatele de presa…ce pretentii putem avea la primarul general al Capitalei, care acuza presa ca incearca sa manipuleze publicul? Cu toate acestea,Videanu a revenit mai informat mai temeinic si a afirmat ca E.B., (persoana care a primit locuinta de la Traian Basescu in 2001), desi este un nume de mare rezonanta, nu este fiica presedintelui.

Nu vreau sa se creada ca ii critic pe unii politicieni si am anumite simpatii pentru altii. NU! Situatia a fost de asa natura. Maine poate vor fi altii implicati, sau poate nu…cine stie?!?!

In fine, ceea ce vreau sa “relevez” (ca sa-l citez pe primarul general), se poate desprinde cu usurinta cum se incearca musamalizarea faptelor chiar si atunci cand nu este nevoie.